3 John

1Prezbiterul,

către preaiubitul Gaius, pe care-l iubesc în adevăr.

2Preaiubitule, mă rog să-ți meargă bine în toate și să fii sănătos, așa cum îi merge bine sufletului tău. 3Căci m-am bucurat foarte mult când au venit niște frați și au mărturisit că ești credincios adevărului și că trăiești în adevăr. 4Nu am bucurie mai mare decât aceasta: să aud despre copiii mei că trăiesc în adevăr.

5Preaiubitule, tu arăți credincioșie în orice lucrezi pentru frați, și chiar pentru străini. 6Ei au mărturisit înaintea bisericii cu privire la dragostea ta. Și bine vei face să-i trimiți mai departe în călătoria lor într-un mod demn de Dumnezeu. 7Căci ei și-au început călătoria de dragul Numelui Său, fără să primească nimic de la cei care provin din alte națiuni. 8Așadar, noi suntem datori să sprijinim astfel de oameni, ca să fim lucrători împreună cu adevărul.

9Am scris ceva bisericii, dar Diotrefus, care dorește să aibă întâietate între ei, nu ne acceptă. 10De aceea, dacă voi veni, îi voi reaminti faptele pe care le face, căci ne discreditează prin vorbe rele. Și nu se mulțumește doar cu acestea, dar nu-i primește nici pe frați, iar pe cei ce doresc să-i primească, îi împiedică și-i alungă din biserică.

11Preaiubitule, nu imita răul, ci binele. Cel ce face binele este din Dumnezeu. Cel ce face răul nu L-a văzut pe Dumnezeu. 12Toți depun o mărturie bună despre Demetrius, chiar și adevărul însuși. Dar și noi mărturisim, și știi că mărturia noastră este adevărată.

13Aveam multe să-ți scriu, dar nu vreau să-ți scriu cu cerneală și condei, 14ci sper să te văd în curând și atunci vom vorbi față în față.

15Pace ție! Prietenii de aici te salută.

Salută-i pe prietenii de acolo, pe fiecare pe nume.

Copyright information for RonNTR